Iubitul meu, în spumă de cascadă,
În braţe tu mă ţii,
Sărutul iubirii, din nou ne-atinge gura,
Iar apa vie de izvor, ne-adapă setea,
De dragostea, de care şi dincolo de moarte,
O să-mi fie dor.
Privesc la tine pe furiş,
Şi ochii ţi-i confund cu cerul,
Iar râsul sănătos, la glume spuse,
Ce în cascade îl reverşi,
Trimite în vârf de munte,
Bucuria iubirii, cu ecoul.
Ne umple dragostea, trupul de plăcere,
Ne umple muntele, pieptul de aer şi nesaţ,
Ne spală roua ierbii, şi frunzele pădurii,
Picioarele desculţe şi păcatele,
De care suntem, atât de vinovaţi.
Dar timpul trece ca nebunul,
Şi soarele uimit, de-a noastră fericire,
Ne lasă-n pace,
Şi după nori se-ascunde,
Mirat şi el, de câte şi mai câte,
Jos pe pământ vede.
Din vatră încă încinsă,
Se înălţă, un subţire fir de fum,
Mirosul de lemne arse încă ne îmbătă,
Ne pare rău, de tot ce-n jur trebuie să lăsăm,
De munţi, de fluturi, de flori,
De susur de izvor, de linişte,
Sau de ţipăt, de păsări în zbor,
Şi de amintirea minunatei zile de vară,
Ce în suflet, şi-a mai lăsat o amprentă
Perlă pentru a inimii mele comori.
10–08-2001
Când iubeşti Raiul e pe pământ.
Publicat de: Mahok Valeria la data de: 11-05-2011, 3:24 pm
Cuvinte cheie:
Amprente