Adevărul Absolut e Dumnezeu

Fara Poza

Niciodată nu vom putea şti ,
Mai mult decât a ştiut undeva cândva Dumnezeu,
Precum nu vom putea afla,
Nici o comparaţie mai absolută decât Adevărul Absolut,
Şi ce comparaţie se poate compara,
Dincolo de Dumnezeu de Adevărul Său,
Precum ce poate fi absolutul superiorului şi adevărului?
În toată această dulce durere a Lumii,
Decât Dumnezeul Adevăr?
Dacă nu ar fi Dumnezeu un Adevăr,
Întreaga mizerie a Lumii ar fi adevărată,
Nu am mai trăi Iluzia Vieţii ci realitatea,
Devenind noi înşine marele Adevăr,
Sau Marele Adevăr Dumnezeu sau Adevăr Absolut.
Ar însemna că noi putem cunoaşte sorocul infinitului,
Care s-a abătut pe strada rău famată a Vremii,
Pentru a-şi ospăta iluzoriile ei pofte trupeşti,
Smulse din sândul îndurerat al Lumii,
De atâţia copii ai veninului acestei deşertăciuni,
Care au fost alăptaţi de aceasta,
Cu norii grei de plumb ai speranţelor,
Ce stau să cadă peste dorinţele sufletelor,
Răstignindu-le pe Golgota fiecărei simţiri amăgitoare,
Ce se înfruptă din carnea odioasă şi însângerată,
A Istoriei măreţe ale acestei Omeniri,
Care cerşeşte Vremii o fărâmă din pâinea Necuvinţei,
De a se fi născut sub zodia Belestemului,
De a fi mereu înfometată de trupul nimicitoarei Morale,
Ce stă în aceeaşi mocirlă cu Vremea,
Care se destrăbălează în văzul propriilor sale Clipe,
Cu orice Neadevăr ce se crede unic deci Dumnezeu,
Neştiind că de fapt toată nesfârşirea de Neadevăruri,
Există tocmai datorită unui singur Adevăr,
Care este Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu ca unicul Adevăr Absolut,
Se află în toate neadevărurile,
Considerate de Iluzia Vieţii drept adevăruri ale unei realităţi,
Ce zugrăveşte Lumea în ansamblul ei debusolat,
Ce se doreşte divin şi se vrea Adevăr,Realitate şi Cuvânt,
Neştiind în toată această infatuare că doar Dumnezeu este Adevăr,Realitate şi Cuvânt,
Iar ea,sărmana Lume,este o imagine ponosită şi total distorsionată,
A unui gând al Adevărului Absolut Dumnezeu.

Oare ar putea fi lumea noastră diferită şi independentă de noi?
În nici un caz fiindcă lumea noastră este ceea ce cunoaştem a fi lumea,
Dacă nici unul dintre noi,
Nu am mai cunoaşte această lume,
Ea ar dispare cu totul.
Oare la fel ca şi Uitarea?
Ca să uiţi ceva trebuie să ştii că ai uitat.
Dacă nimeni nici măcar nu va mai şti că a uitat lumea,
Oare ar mai fi fost aceasta vreodată?
Şi ce ar mai rămâne în urma neadevărurilor iluzorii ale ei?
În oglinda cărora îşi farda şi admira chipul celor şapte minuni?
Ce altceva decât Dumnezeu Unicul Adevăr Absolut.
Oare ar mai fi Dumnezeu fără această lume pe care o cunoaştem?
Ar mai fi Dumnezeu fără a fi cunoscut de noi?
Sau şi acesta ar dispare ca şi Lumea,dincolo de Uitare?
Nu!Dumnezeu nu ar putea dispare vreodată!
Nici măcar dincolo de uitare,
Fiindcă întreaga Uitare este sufletul părăsit,
De corpurile Neadevărurilor ce s-au crezut,
Dumnezei în această Iluzie a Vieţii.
Chiar şi când Lumea va dispare cu desăvârşire,
Sufletul său,adevărata sa esenţă,Uitarea,
Se va întoarce la Dumnezeu,
Amintindu-I unicul Adevăr Absolut cu privire la Om,
Şi anume că Omul este Uitare,
Ce trebuia să-şi reamintească propriul său Adevăr Dumnezeu,
Fără a reuşi vreodată,
Că sufletul său este Uitare din Uitarea Lui Dumnezeu,
Că oricât de măreţ ar fi Dumnezeu,
Nu are voie să accepte Cuvântul Uitare,
În Limbajul Său Pur Universal,
Întocmai pentru a nu mai uita Lumea,
Din sufletele atâtor oameni ce au suferit şi trudit,
Încercând să caute perfecţiunea decorând minunile Lumii,
Ca în cele din urmă să înţeleagă,
Că până şi aceste minuni sunt uitate de Dumnezeu,
În acest colţ de Univers,
Unde deasupra oricărei cunoaşteri stă imbatabilă:Moartea.

Publicat de: Cerin Sorin la data de: 08-10-2008, 11:47 am
Cuvinte cheie: Dumnezeu | Adevar