Tună cu gânduri şi fulgeră cu simţiri,
În furtuna Existenţei,
Ce vrea să cunoască Adevărul,
Ros de remuşcări şi datorii neachitate,
Atâtor şi atâtor Iluzii ale Vieţii,
Unde fiecare se vrea un Adevăr în parte,
Deoarece deţin intreaga avere a acestuia,
În această Lume uitată până şi de Dumnezeu.
Cu toate acestea,
Nici una nu poate fi un Adevăr,
Decît toate la un loc,
Întrucât Adevărul nu se poate divide.
Fiind atât de certăreţe aceste Iluzii ale Vieţii,
Nu vor sub nici o formă să se unească,
Pentru a deţine Adevărul.
De aceea Adevărul mai persistă,
Nefiind ştiut de nici o privire,
Îngândurată la răsărit de Necunoaştere,
Care îi datorează Adevărului întreaga sa viaţă,
Pe care nu o va şti niciodată,
Fiind unicul care s-a jertfit pentru frumuseţea ei,
Îndatorându-se peste măsură infatuatelor Iluzii ale Vieţii,
Unde fiecare vrea să îl deţină,
Fără să o poată face vreodată.
Oricât de bogate ar fi aceste Iluzii ale Vieţii,
În cirezi de umbre şi teritorii de nonsensuri,
Adevărul va deveni mereu mai scump de cumpărat,
Fiind licitat etern de aceste Iluzii ale Vieţii,
La preţuri din ce în ce mai mari ale Deşertăciunii,
Din magazinul Viselor,
Unde fiecare client,
Poate cumpăra o Viaţă la preţ de greşeală,
Cel mai mic şi mai accesibil,
Acestei Existenţe,
Sărăcită de Deşertăciunea,
Lacomă şi rea,care s-a privatizat,
Furând agoniseala de o eternitate a Timpului,
Sub masca binefăcătoare a Promisiunii,
De a clădi o nouă societate a Iluziilor Vieţii,
Unde acestea să devină unite spre a cumpăra Adevărul,
Impulsionate fiind de aflarea frumuseţilor Necunoaşterii,
Care le-ar fi adus paşii atât de rari ai Împlinirii,
În privirile acestei Lumi,bolnave şi obosite,
De răutatea şi răceala Iluziilor Vieţii,
Însă Timpul,ori nu a gândit,ori nu a fost atent,
La promisiunile Deşertăciunii,
Fiindcă Iluziile Vieţii nu pot exista fără Necunoaştere,
Iar dacă aceasta şi-ar dezvălui adevăratul său spectru,
Devenind Cunoaştere,
Toate aceste Iluzii ale Vieţii ar dispărea,
Iar odată cu acestea întreaga Lume,
Şi astfel binefăcătoarele Promisiuni,
Nu ar mai avea în braţele cui să se aşeze,
Nici măcar în cele ale Deşertăciunii,
Care vicleană fiind,mituieşte mereu noi şi noi Promisiuni,
Spre a le prezenta adormitului Timp.

Tweet

Publicat de: Cerin Sorin la data de: 03-10-2008, 11:27 pm
Cuvinte cheie: Adevar | Absurd | Desertaciune

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii