Poveştile nu se nasc în miezul cireşelor amare,
De acea finalul în ele curge frumos, plin de
Pulberi de luceferi sau zâmbete din aştrii.

Împarte ziua asta ploioasă la noi şi spune:
“Nu aş pleca din ochii tăi, retina ta e sabia
ce-mi face scrum mai toate supărările,
e scutul ce mă apără de vulturi când dorm.”

Şi nu te ascunde printre umbre şi fii scânteia,
Icoana mea plină de libertate şi roze lucitoare,
Miresele primului ocean dintre noi şi al
Primului dor.

Nicicând inima ta nu s-a întins mai mare,
Ca un deşert traversat de bulevardul
Acela rectiliniu unde-mi dansează
Dezamăgirile în cor.

Speranţele bicolore te aşteaptă să te întorci pe
Acelaşi peron unde m-ai găsit sleită de florile
Razelor de lună sau îngeri de cărbune.
Nu-mi amintesc sfârşitul.

-no one like you

Tweet

Publicat de: Alexandra Crinu la data de: 01-01-2012, 11:29 pm
Cuvinte cheie: abandon | poezie | liric

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii