„Omul este mare prin nostalgia măreţiei”

Această afirmaţie o făcuse filosoful şi eseistul german Gottfried Benn (2 mai 1886-7iulie 1956) în urmă cu mai bine de şase decenii, văzând în om nu doar trup şi mărire deşartă ci creatura lui Dumnezeu.
Măreţia omului nu se regăseşte în faptele lui de vitejie faţă de cel slab şi neputincios pe care îl poate domina oricând ci prin puterea de a ajuta şi de a nu judeca, de a ierta şi a iubi pe cei ce-l necăjesc, iar nostalgia măreţiei lui trebuie văzută undeva în istorie, mai exact înainte de căderea sa în păcat, a primilor oameni, ţinând seama că până şi animalele ascultau şi se supuneau lor.
După izgonirea protopărinţilor noştri din Eden, putem considera că neamul omenesc trăieşte atât cu nostalgia paradisului-cum afirmă Nichifor Crainic-dar şi cu nostalgia măreţiei, după cum spunea Gottfried Benn.
Măreţia omului trebuie înţeleasă ca o lucrare a lui Dumnezeu, care dorea ca această fiinţă alcătuită din trup şi suflet, de Dumnezeu să ajungă la măreţia asemănării cu El, măreţie pe care omul o putea dobândi dacă nu asculta de şarpe şi dacă nu cădea în păcatul neascultării faţă de Dumnezeu.
Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu prin trăirea sa duhovnicească, gustă treptat din măreţia veşniciei ajungând să se unească real cu Hristos prin Taina Euharistiei. De aceea prin nostalgia măreţiei, omul ar trebui să aibă scopul final: desăvârşirea.
Această măreţie a omului nu trebuie să se confunde cu măreţia decăzută a omului, cu mândria, a slavei deşarte, care este boala secolului XXI şi care coace ca un buboi al ciumei imorale, îmbolnăvind sufletul şi măcinându-l până la moartea sa spirituală. În acest context întreabă un tânăr italian în urmă cu un secol: Io son nato con la malattia della grandezza? (M-am născut cu boala măreţiei?), măreţie care poate exista în fiecare din noi, fie măreţia nostalgiei de care vorbisem la început fie a măreţiei sau a slavei deşarte care îmbolnăveşte lumea de azi.
Omul născut prin baia Botezului întră în frumuseţea bucuriei lui Hristos, unde nu mai are nevoie de nostalgii, pentru că se află în măreţia frumuseţii cereşti, în Împărăţia lui Dumnezeu unde bucuria veşnică nu mai este un ideal ci o trăire căci Hristos a venit în lume pentru toţi cei care doresc să între în bucuria veşnică.
Concluzionând cred că cea mai frumoasă definiţie a omului şi a fiinţei sale dar în acelaşi timp şi mărturia măreţiei lui, o da gânditorul şi filosoful rus Nicolae A. Berdiaev „Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii”.
Paul Krizner

Publicat de: Krizner Paul la data de: 10-08-2009, 8:50 pm
Cuvinte cheie: Omul | Frumusete | nostalgie | Hristos | bucurie