Cine uraste ploaia? Eu as vrea sa fiu ploaie! As vrea sa ma urasti. Oricum ar fi doar pentru scurt timp...asa se intampla mereu. Ploaia nu vine din cauza unei chemari. Nu vine pentru ca cineva o doreste. Ploaia este modesta, rautacioasa, egoista, ploaia este greoaie, zgomotoasa... plina de viata. Ploaia apare atunci cand nu te astepti, cand nu o doresti si cand crezi ca te va lasa in pace, te impunge si mai adanc. Ploaia nu te iubeste, dar nici nu te uraste, iti lasa impresia de singuratate, dar totusi si in cea mai cruda singuratate, ea e singurul prieten ce te “spala” cu imbratisari. Dar, cand ajungi sa iti doresti sa mai ramana, iti rade in nas si atunci se face nevazuta. Ploaia nu face favoruri, nu iti cere parerea si nu te asculta. Ploaia te face sa te adapostesti dar ea niciodata nu se adaposteste de tine. Ploaia denota spirt melancolic, transforma un peisaj mirific intr-unul gri,lipsit de culoare in doar cateva secunde. Si totusi atribuindu-i atatea defecte, privind-o cu indiferenta ea este totusi cea care creeaza o atmosfera plina de viata a doua zi cand pleaca... vine cu un aparent “nimic” si lasa in urma ei totul: culoare,miscare,viata.Iti ofera un peisaj complex de imagini si sunete poate atunci cand ai nevoie de ele cel mai mult. Ploaia te face sa o urasti si sa o si iubesti in acelasi timp. Este o luptatoare. Uneori o compar cu o regina ce isi trimite soldatii in lupta. Dar nu oricum...ci intr-o organizare si armonie aproape perfecta. Si pe buna dreptate! As vrea sa fiu ploaie. As vrea sa ma urasti...ar fi doar pentru scurt timp. Asa se intampla mereu!

Publicat de: Mierla Andrei la data de: 24-06-2009, 1:15 am
Cuvinte cheie: ploaie | culoare | viata | dragoste | umed