Invaluita in siluete,in ceai si fumul de la o tigara cherry.Sunt echipata pentru toamna,anotimpul meu preferat.Imi era dor de o vreme rece,de o cafenea de unde pot vedea doi indragostiti sarutandu-se si cartea mea cersind o atingere.Uitandu-ma printre articole imi musc buza si imi dau seama cat de singura si rece sunt.Afara e aglomerat.Muzica ce o ascult nimeni nu o intelege.Invart ceasca cu ceai cum as roti globul pamantesc.Asta imi aduce aminte de jocul din copilarie..Fac ceea ce trebuie sa fac,incerc sa fiu om.Nu pot controla visele in care ma pierd de fiecare data cand noaptea bate la geam; cu fiecare noapte trecuta ma cufund intr-o betie confuza. Imi este teama sa nu ma tragi de celalalt picior,astfel vor suferi amandoi.Nu am limite,sunt vulgara prin natura,dar asta oare ii da dreptul omului din fata mea sa ma judece?E doar nefericire pentru ei.Stiu ce gandesti despre mine,doar ma prefac si tac.Nu mai sunt acea carte perfecta din care toti se hraneau fara pic de mila,au terminat cadavrul.As fugi prin ploaie de tot ce m-a ranit.,dar am obosit.Sunt doar un calator pierdut printre cuvinte unde timpul se zgarie printre randuri,nu mai caut izvorul suferintelor mele.
Acel om a depasit limita,privirea lui e indecenta.Astazi ma doare mai tare,abia pot sa ating,am doar un cercel de perla si 21 apeluri pierdute.”prin gand imi trece un copil crescut la periferia memoriei”,spune Caragea.
Caut mereu ceea ce-mi lipseste,renuntand la persoanele care sunt aici si ma iubesc.M-am invartit in cerc pana ce am sangerat destul de mult incat am ramas fara slaga.De ce te grabesti sa ma cunosti?Nimic nu trebuie cunoscut din mine,sunt doar mazgalitorul de hartie.Tipul se ridica si-mi spune:
-Cand eram mic vroiam sa ma fac Dumnezeu.
-Dar nu stiam cat de greu este sa iubesti si sa fii intotdeauna singur,i-am raspuns fiindca tocmai citisem.El s-a uitat si a zambit dar nu tace,eu am bagat capul in laptop pianotand cuvinte.
-Ce ai vrea sa scrie pe crucea ta?
-Nu exista cruci in cimitirul animalelor.
Atunci a tacut.Cu fiecare cuvant pe care-l spun indepartez lumea.Citesc:Timpului nu-I tremura niciodata mainile.Isi plimba incet bisturiul pe fetele noastre ca un criminal in serie indragostit de arta sa.Inchid cartea,beau ultima gura de ceai,ploaia s-a potolit la fel ca si bataile inimii.E cazul sa plec acasa.
Dispar din peisajul asta unde ma rascolesc amintirile,unde am varsat ultima lacrima dand tot ce era mai frumos din mine.Sensibila mea fiara mai poti crede cand caracterul persuasiv a disparut?

Tweet

Publicat de: Madalina Elena la data de: 06-11-2011, 12:57 pm
Cuvinte cheie: peisaj,M.E

---

Expeditor: (nume prenume) *	Destinatar: (nume prenume) *
Expeditor: (e-mail) *	Destinatar: (e-mail) *
Mesaj Personal
* * campuri mandatorii